Marcel Sabou si Gheorghe Viscreanu, doi jucători importanți de la Dinamo Bucuresti în 1989, cereau azil politic in Spania și își continuau cariera de fotbaliști acolo. Se întâmpla la aproape un an după fuga lui Miodrag Belodedici de la Steaua în Iugoslavia.
Dinamo Bucuresti era invitată în august 1989 să participe la unturneu amical, Trofeo “Villa de Madrid”, alături de Tottenham Hotspur și Atletico Madrid.
Roș-albii au castigat cu 3-1 meciul cu Tottenham, golurile fiind marcate Sabău, Vaișcovici și Răducioiu, dar au pierdut cu 1-0 cu Atletico Madrid, spaniolii fiind și ce care au câștigat triunghiularul.
Gheorghe Viscreanu nu a jucat nici un minut, în timp ce Marcel Sabou a jucat toate cele 90 de minute ale meciului impotriva madrielnilor.
Cei doi au cerut azil politic si in Spania, în secția de poliție din Aeroportul Barajas, și au primit o viză provizorie pentru trei luni.
Gheorge Viscreanu și Marcel Sabou sunt doi dintre puținii fotbaliști care au reușit să scape de dictatorul român Nicolae Ceaușescu. Povestea lor a fost reluată, cu puțin timp în urmă, de cotidianul madrilen As.
Fotbalistul a mai cerut azil politic și în 1981, în Australia, dar autoritățile de la Antipozi l-au trimis acasă unde a fost ținut la temniță.
„Când am fost rețínut la București mă așteptam să fiu aruncat în închisoare sau împușcat, cine știe. Erau vremuri când, dacă ai dispărut, nimeni nu mai întreba de tine.
Mama a trebuit să aștepte zece zile pentru a avea voie să mă viziteze în temniță și pentru ea a fost ca și cum ar vedea o fantomă, a crezut că sunt mort”, susține Viscreanu după prima evadare în Australia, apoi fiind adus acasă.
A fost prima dintre cele două ori când a încercat să scape din dictatura lui Nicolae Ceauşescu, în Australia. Cel definitiv, deja în 1989, însoțit de coechipierul său Marcel Sabou.
Cei doi au evadat de la Dinamo București, echipa temutei Securități, una dintre cele mai brutale poliții din blocul comunist, și au ajuns adăpostiți la Rayo, scrie publicația madrilenă As.
A fost punctul culminant al unui plan de libertate, gândit în doi. S-au certat, s-au împăcat, au realizat împreună că e mai bine decât acasă.
Reportajul curge și prezintă situația fotbaliștilor români care au părăsit România în plină glorie sportivă.
„O țară în care fotbaliștii de origine etnică minoritară au fost nevoiți să-și „românizeze” numele și prenumele pentru a prospera și din care alți fotbaliști, pe lângă Viscreanu și Sabou, au scăpat cât au putut, cu un preț foarte mare. La moartea fundașului Dan Coe, legendă a echipei Rapid, implicarea directă a sinistei Securități a fost mereu.
Fugit în Belgia în 1971, zece ani mai târziu a acordat un interviu la Radio Europa Liberă criticând regimul din condiția sa de refugiat politic la Köln (Germania) și câteva zile mai târziu a fost găsit mort la domiciliul său.
O aparentă sinucidere, deși trupul său era legat de mâini și de picioare… Mai puțin tragică, dar la fel de traumatizantă a fost evadarea altor două vedete românești ale fotbalului anilor 80.
Fuga lui Marcel Raducanu în timpul unui meci la Dortmund l-a determinat sa fie judecat ca dezertor (evoluând la Steaua avea grad militar) și avea să fie condamnat în lipsă la șase ani de inchisoare.
Jucătorul Valenciei de mai târziu, Miodrag Belodedici, în 1988, totul la o oprire la Belgrad, în ciuda faptului că se afla în Iugoslavia încă socialistă, i-a adus aceeași etichetă legală de trădător și o pedeapsă și mai mare, zece ani de închisoare dacă regimul reușea să-l pună mâna pe el, scrie cunoscutul ziar spaniol.
În anii de după ce a agățat cheile în cui, Sabou și-a pus bazele unei mici afaceri în Gijón, în timp ce „Jorge” Viscreanu s-a cufundat în industria ospitalității, cu un restaurant pe strada Cartagena din Madrid.
Între timp familia lui se despărțise („Fosta mea soție a plecat în România în ultimul an de fotbalist și ne-a luat fiul. Avea doar șapte ani, până la vârsta legală nu a venit să mă vadă. în Spania”), iar înțelegerea cu Sabou a fost instabilă.
Marcel Sabou a jucat în Divizia A pentru Poli Timișoara și Dinamo, iar la 24 de ani a fugit în Spania. Este născut în același an cu Gică Hagi și este pe locul 4 în topul românilor cu cele mai multe meciuri în Primera Division.
Fotbalistul a fost diagnosticat cu scleroză amiotrofică laterală. E o boală incurabilă, care topește în timp toți mușchii corpului, împingând lent victima către paralizie și un sfârșit implacabil.
Marcel Sabou ? Juan Carlos Unzué. „Es necesario dar visibilidad a la ELA y aumentar la investigación y los recursos contra la enfermedad”.#VivirValELAPena #RealSporting pic.twitter.com/MOqXEgSCSy — Real Sporting (@RealSporting) February 14, 2022
Marcel Sabou ? Juan Carlos Unzué.
„Es necesario dar visibilidad a la ELA y aumentar la investigación y los recursos contra la enfermedad”.#VivirValELAPena #RealSporting pic.twitter.com/MOqXEgSCSy
— Real Sporting (@RealSporting) February 14, 2022
„Am fost de mai multe ori la Gijón și am vorbit ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, dar ne-am despărțit. M-am dus să locuiesc în Zaragoza, Barcelona…”, își amintește el. „Nu știam de boala cumplită a lui Marcel Sabou până când un prieten comun mi-a spus despre asta și am văzut că Juan Carlos Unzué, care suferă și el de aceeași maladie, l-a vizitat.
Nu l-am putut vedea, din cauza coronavirusului. N-am mai vorbit cu el de câțiva ani, lucruri care s-au întâmplat între noi, ne-am mai certat… dar l-am iertat mereu”, recunoaște el, în timp ce reușește să scoată o frază tristă, pentru amândoi și pentru toată lumea: „În timp, totul este iertat în această viață”.
Așa se încheie articolul din ziarul As. Doi fotbaliști peste care a trecut timpul și uitarea.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER